OK
o afacere
de succes
se construiește
cu parteneri
de succes!
Euromnia


 
Profilul firmei
 
DEZVOLTAREA AFACERII
 

Euromnia Intermed se adresează antreprenorilor care doresc să își dezvolte și să își consolideze pe piață afacerea, dar si întreprinzătorilor care încep construirea unei noi afaceri, oferindu-le consultanță și asistență pentru accesarea fondurilor nerambursabile. 1


 
OPORTUNITĂȚI DE FINANȚARE
 

Euromnia Intermed identifică oportunități de finanțare, pentru perioada 2014-2020, din fondurile europene destinate activităților eligibile din domeniul Cercetării (POC), Dezvoltării Regionale (POR), Dezvoltării Rurale (PNDR) și cel al Resurselor Umane (POCU).


Euromnia Intermed identifică, de asemenea, oportunități de finanțare din fonduri guvernamentale destinate IMM-urilor, dar și din alte surse de finanțare alternative (granturi norvegiene, elvețiene), oferind în felul acesta varianta optimă pentru profilul fiecărui client în parte.


 
PARTENER DE SUCCES
 

Euromnia Intermed se poziționează ca un intermediar între potențialii beneficiari ai acestor programe nerambursabile (societăți comerciale sau organizații neguvernamentale) pe de-o parte, autoritățile publice responsabile cu gestionarea acestor programe de finanțare, pe de altă parte și instituțiile bancare, ce pot oferi sprijin investitorilor interesați de împrumuturi sau de diferite alte operațiuni bancare de tipul scrisorilor de garanții bancare.


 
SERVICII DE CONSULTANȚĂ
 

Euromnia Intermed asigură servicii de consultanță pentru mediul de afaceri cu scopul de a crește interesul și capacitatea mediului public/privat de a accesa programele cu finanțare națională sau europeană, care vor susține dezvoltarea mediului social, economic și cultural românesc.


 
SOLUȚII COMPLETE
 

Euromnia Intermed oferă soluții complete pentru scrierea și implemenatrea proiectelor cu finanțare nerambursabilă din fonduri europene, guvernamentale sau alte granturi de finanțare.



 
ASISTENȚĂ DE SPECIALITATE
 

Euromnia Intermed asigură asistență de specialitate pentru fiecare client, pe întreagul ciclu de viață al proiectului, de la identificarea liniei de finanțare optime până la finalizarea proiectului și depunerea ultimei cereri de plată.



Euromnia